În cadrul procedurii acordului de restructurare, debitorul aflat în stare de dificultate poate propune un acord de restructurare, care este întocmit de către administratorul restructurării – practician în insolvență, sau de către debitor, cu asistența administratorului restructurării. Acordul de restructurare se supune aprobării creditorilor, iar ulterior confirmării instanței de judecată (judecătorul-sindic).
Principalele atribuții ale administratorului restructurării, sunt următoarele:
a) verifică și atestă că debitorul se află în stare de dificultate;
b) elaborează sau, după caz, asistă debitorul în elaborarea acordului de restructurare;
c) asistă debitorul sau, la cererea acestuia, negociază acordul de restructurare și face demersuri pentru soluționarea pe cale amiabilă a oricărei dispute între debitor și creditori ori între creditori;
d) se asigură că acordul de restructurare respectă condițiile de legalitate;
e) monitorizează implementarea acordului de restructurare;
f) monitorizează şi, dacă este cazul, asistă debitorul la implementarea acordului de restructurare prin orice acțiuni prevăzute în acesta sau care sunt necesare în vederea realizării sale, cum ar fi: măsuri operaționale, valorificare de active, valorificarea întreprinderii sau a unei părți din aceasta ca ansamblu independent;
g) îndeplinește orice alte atribuții, prevăzute de lege sau instituite prin acordul de restructurare.